Evenimente
Evenimente
A.F.I.R. Galați
Agenda evenimentelor organizate de către A.F.I.R. Galați
Donaţie a Asociaţiei Femeilor Întreprinzătoare din România- Galaţi către Spitalul CFR
Asociaţia Femeilor Întreprinzătoare din România (afirgalati.ro) s-a alăturat eforturilor ieşite din comun ale echipei Fundaţiei Comunitare Galaţi şi, înscriindu-se în cursa faptelor bune care au încercat să aducă un plus de siguranţă spitatelor din Galaţi, au desfăsurat o campanie de strângere de fonduri în vederea dotării Spitalului de Căi Ferate Galaţi cu un aparat nebulizator Safeguard.
Mai multe detalii AICI.
Nebulizatorul profesional ultrasonic cu performanţe superioare (9603 lei) este destinat decontaminării spaţiilor interioare şi exterioare
şi are capacitatea de pulverizare a solutiei dezinfectante în particule foarte fine, astfel dezinfectând şi sterilizând aerul şi suprafeţele în spatii civile, comerciale, de servicii, industriale, medicale şi domestice. Despre necesitatea unui astfel de aparat în pandemie nu cred că se poate discuta decât în termeni absoluţi de aceea, conducerea Spitalului CFR a fost extrem de deschisă în a colabora atât cu A.F.I.R. Galaţi cât şi cu Fundaţia Comunitară Galaţi. Desigur, toată această acţiune nu ar fi putut avea loc fără donatorii care au avut încredere că banii donaţi ajung acolo unde trebuie şi că promisiunile făcute se vor şi materializa.
Conferința “Lideri cu stil”, ediția a III-a, Galați, sâmbătă, 23 mai 2020
Conferința va avea loc pe data de 23 mai 2020.
Conferinţa Naţională a C.A.F.A. România – ediţia a XII-a, Galaţi, 6 – 7 iunie 2014
Conferinta s-a desfasurat in cadrul Complexului Muzeal de Stiinte ale Naturii , avand tema “Succesul la Feminin” .
La conferinta au participat membre a noua asociatii din tara afiliate la CAFA Romania
Printre speakerii invitati s-au numarat
• Maria Grapini – europarlamentar, presedinte onorific AFAR Timisoara
• Luminita Mirescu – Diamond Executive Director – Lider Nr. 1 Oriflame Romania;
• Gabriela Chiriac – Coach, trainer, antreprenor;
• Gabriela Ionescu – Director General Spitalul C.F. General Galati, Doctor in Stiinte Medicale;
• Cintia Colibaba – Doctor Inginer, colaborator Centrul de Cercetări Oenologice;
• Liana Antonina Ionita – Consultant Marketing si Vanzari;
• Dana Miricioiu – Doctor, specializata in chirurgie plastica – microchirurgie reconstructiva;
• Alina Kasprovschi – Director Executiv Fundatia Comunitara Bucuresti;
• Gabriella Pascaru Bisi – CEO Tycoon Communication, Presedinte & Fondator She Business;
• Corina Hagiu – Director Departament Liga Studenților Galați Membru Senator UDJ Galati;
• Alina Florea – Managing Director at ICEPRONAV ENGINEERING Galati;
• Savu Cristina – Specialist in Relatii Publice;
• Oana Ionela Luca – Fondator şi Manager Eurocount&Audit, Luca&Luca Birou de Mediatori Asociaţi
• Zenaida Costea – Presedinte AFIR – Galati, Manager Sabbas Company
Moderatori:
• Camelia Grecu
• Nicoleta Nistor
Temele discutate :
• Ingredientele succesului
• Antreprenoriatul feminin
• Echilibrul viata profesionala/personala
• Obiceiul de a avea oameni multumiti
• Networking-ul de valoare
• Business-ul viitorului
• Organizatiile neguvernamentale si rolul lor in societate
Dintre asociatiile participante mentionam:
• Asociatia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin – Bucuresti (A.D.A.F.),
• Asociatia Femeilor din Romania ( A.F.R.)
• Asociatia Oportunitatilor de Afaceri pentru Femei- Ramnicu Valcea (A.S.O.A.F.-BOW)
• Asociatia Femeilor Intreprinzatoare din Romania-Galati (A.F.I.R.-Galati)
• Asociatia Femeilor de Afaceri din Romania- Timisoara (A.F.A.R.)
• Asociatia Femeilor de Afaceri Cluj ( A.F.A. Cluj)
Prima seara a conferintei s-a incheiat cu Petrecerea Campeneasca, ce a avut loc in cadrul Complexului Stejarul din Padurea Garboavele , un eveniment deosebit unde au fost celebrati cei 10 ani de activitate AFIR Galati. Alaturi de noi la eveniment i-am avut pe magicianul Augustin si Ansamblul Folcloric Datina.
In cea de-a doua zi ,doamnele au beneficiat de o croaziera pe Dunare.
Conferinta Nationala a C.A.F.A. – editia a XI-a , Cluj Napoca, 30 – 31 mai 2013
Conferinta s-a desfasurat la Hotel City Plaza, Sala Ballroom avand tema “Excelenta la Feminin” .
La conferinta au participat membre a noua asociatii din tara afiliate la CAFA Romania.
Printre speakerii invitati s-au numarat:
- Maria Grapini – ministru delegate pentru IMM, Turism si Mediu de Afaceri, presedinte onorific AFAR Timisoara
- Norica Nicolai – europarlamentar PNL
- Aurelia Cristea – deputat PSD Cluj
- Amalia Sterescu – sr. Business Consultant
Dintre asociatiile participante mentionam:
- Asociatia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Feminin – Bucuresti (A.D.A.F.),
- Asociatia Femeilor de Afaceri si Femeilor Conducatoare de Intreprinderi – Brasov (A.F.A.F.C.I.)
- Asociatia Femeilor din Romania ( A.F.R.)
- Asociatia Oportunitatilor de Afaceri pentru Femei- Botosani (A.S.O.A.F.-BOW)
- Asociatia Oportunitatilor de Afaceri pentru Femei- Ramnicu Valcea (A.S.O.A.F.-BOW)
- Asociatia Femeilor Intreprinzatoare din Romania-Galati (A.F.I.R.-Galati)
- Asociatia Femeilor Manager Rm. Valcea ( A.F.M.)
- Asociatia Femeilor de Afaceri din Romania- Timisoara (A.F.A.R.)
- Asociatia Femeilor de Afaceri Cluj ( A.F.A. Cluj)
Din partea asociatiei noastre au fost prezente colegele noastre: Gabriela Chiriac –presedinte si Costea Zenaida.
Prima seara a conferintei s-a incheiat cu Gala Excelentei la Feminin ce a avut loc la Centrul de Cultura Urbana Casino din Parcul Simion Barnutiu , un eveniment deosebit unde au fost premiate doamnele care s-au evidentiat in mod deosebit in profesia lor.